marți, 17 iunie 2014

Un eșec nu-i un capăt de lume



În urmă cu trei ani, l-am întâlnit pe prietenul meu, Matei. Avem o fiică. Numai că luna trecută m-a părăsit pentru că avea nevoie de “momente de analiză”. După două zile însă, l-am surprins în pat cu altă femeie și nu am vrut să-l mai văd... Apoi, a încercat din răsputeri să mă convingă că a fost un simplu accident și mi-a declarat că dorea să revină la mine și la copilul nostru. Regreta amarnic pasul făcut.

Așa am crezut!
În viața fiecăruia survin momente de derută și de confuzie, în care face greșeli. Se știe, în lumea asta tentațiile sunt uriașe, în special pentru cei care nu pot (și nu vor) să se controleze. S-a îndepărtat de mine, m-a părăsit pentru o femeie ușoară și m-a făcut de râs.
Pentru mine, acest eșec a fost ceva greu de imaginat. Cu greu mi-am revenit... Într-adevăr, cine digeră ușor o trădare amoroasă și nu-i lasă răni în inimă? Dacă spune că nu, sigur minte, sunt ferm convinsă.
I-am cerut să mă lase în pace. Mai mult, că nu-i voi permite să-și vadă fiica (deși mă durea sufletul în timp ce-i spuneam asta). Mă simțeam dură și am creat o nedreptate, știu, însă m-a făcut să sufăr mult prea tare.
Doream să-l uit, măcar pentru moment. N-am putut! Mă stăpânea în mod absolut surprinzător și misterios. Ce mai, eram distrusă. Nu mai aveam nevoie de explicațiile lui (cu toate că a încercat să îmi ofere unele. Am refuzat să-l văd!!  Matei m-a supărat rău. Pentru el, am vărsat lacuri de lacrimi.
Dorea pacea, mă implora să-l iert (și n-am vrut). Mereu aveam în față chipul celei cu care m-a înșelat. Eram total pierdută, nu mă regăseam. Noroc că aveam o ființă nevinovată lângă mine, rodul iubirii noastre. Ea mă ajuta să trec peste această situație ingrată.
Dragi prieteni, am fost deprimată zile în șir, pierdută în gândurile mele negre. Încercam să înțeleg ce puteam să fac pentru a rezolva conflictul nostru sentimental și dacă existau cu adevărat motive serioase pentru a-l ierta.
Cunosc un cuplu, niște vecini simpatici care deși stau împreună și au fiecare viața lui, se respectă. Cândva, i-am acuzat, nu-i înțelegeam. Acum, nu știam ce să mai cred... Pentru mine, este imposibil de imaginat să-l văd în brațele altei femei și apoi să știu că dormim în același pat. Este absurd! Cum a putut ea să-i sucească capul?


Infidelitatea lui m-a marcat peste măsură, însă nu m-am plâns la familie și nici la prieteni. Nimeni nu a aflat drama mea sentimentală, pentru că nu am dorit să le dau unora satisfacții (am și eu dușmani, ca toți oamenii).
Istoria noastră pasională s-a epuizat numai din cauza lui. Am aflat că el niciodată nu a avut o relație cu o femeie mai mult de 3 - 4 luni (eu am fost excepția!). Iubirea noastră s-a pulverizat, ca și cum n-ar fi existat vreodată.
Am suferit foarte mult din cauza deciziei lui Matei. M-a rănit groaznic. Dar e, nu s-a lăsat și a continuat să caute, reînoind de fiecare dată oferta sa într-un mod din ce în ce mai atrăgător. Miza că mă va putea seduce din nou... În plus, la mijloc există fiica noastră, care într-adevăr avea nevoie de un tată.
În concediu, am plecat cu ea în Bulgaria. Matei a aflat (nu știu prin ce minune) și a venit după noi. Am avut o discuție dură, iar la final, pentru că l-am refuzat din nou, a început să mă jignească și să mă amenințe. Se comportă ciudat, ca un sălbatic. Era de nerecunoscut. Prea dur. M-am speriat și m-am închis în camera de hotel.
Două zile nu am putut să ies de acolo, din cauza lui. Gelos, m-a hărțuit și a trecut la amenințări directe. Juca tare. Un om care dorește împăcarea, nu se comportă în acest mod, nu credeți? Oare simțea că a pierdut?
Mi-a produs o mare teamă și scârbă. Mă făcea să-l văd dintr-o dată cu alți ochi. Matei și-a petrecut o noapte la ușa camerei de hotel unde eram cazată și a sperat (fără vreun rezultat) să apar și să-l invit probabil înăuntru. Furia lui s-a transformat în cele din urmă în isterie, nebunie. Bătea în ușă cu pumnii sau cu picioarele și paznicii l-au scos din hotel aproape cu forța.
Era jalnic . Am plâns să-l văd într-o atare situație umilitoare pentru el și foarte jenantă pentru mine. Dar era oare vina mea?
De atunci, a trecut o vreme, poate o săptămână. Nu m-a căutat în niciun fel. Cred că a forțat nota, din orgoliu sau poate din vanitate, nu știu exact.
Apoi, am aflat cu stupoare că Matei s-a încurcat cu o dansatoare dintr-un club de noapte. O prietenă, care frecventează acea locație, l-a văzut cu acea tipă și cum se dădea în spectacol. Erau îndrăgostiți și se distrau fără griji.
Speram că m-a uitat și că nu voi mai fi deranjată de el, însă într-o noapte a sunat la ușa apartamentului meu. M-am speriat, credeam că va reîncepe scena penibilă din hotelul din Bulgaria și nu vroiam să le dau vecinilor mei vreun motiv de bârfă. Am călcat pe suflet și l-am lăsat să intre, dar numai câteva minute, pentru a-și vedea fiica.
Știu că orice dragoste cere sacrificiu. Cu el, însă, nimic nu poate fi sigur. Este un om imprevizibil. Nu este rău dar te lasă când ți-e lumea mai dragă. Așa că nu am vrut să risc și să-i cedez nicio favoare. Nu este statornic și umblă des după alte femei.
Pentru mine, el a ieșit din viața mea și am închis definitiv dosarul său, ca să spun așa. Nu i-a convenit că l-am tratat cu răceală. Dar ce-ar fi crezut? Că o să-i sar imediat în brațe?
Sunt singură și-mi cresc fiica (deși nu este ușor). Nu am serviciu. Am căutat însă nimeni nu vrea să mă angajeze. Există foarte multe promisiuni dar nimic sigur, cu criza asta, care ne macină dur nervii și ne stresează continuu.
Am slăbit. Nu de dorul lui, ci din cauza grijilor. Acum, am o mare responsabilitate și nu-i o glumă, credeți-mă. Înțeleg de ce unii evită să se lege la cap cu un copil, în asemenea vremuri tulburi. Sunt convinsă că-mi voi găsi și eu jumătatea, într-o bună zi. Un eșec nu-i un capăt de lume.


                                                      Antoaneta, Timişoara



Totuşi, o rază de speranţă în existenţa mea. Am cunoscut un bărbat. Mă ajută şi am redescoperit dragostea.
Toate astea nu s-ar fi putut fără ajutorul magic primit din partea doamnei clarvăzătoare astrolog Maria S., căreia îi mulţumesc enorm.


Contact: 0720.808118
Vizitaţi şi pagina ei de pe siteul www.vrajitoarero.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu