Viața nu a fost foarte
generoasă cu mine. De ce vă spun asta? Pentru că, deși am o situație materială
extrem de bună, viața personală lasă de dorit. M-am întrebat mereu cum se face
că ceilalți bărbați își pot găsi femeia potrivită, iar eu dau greș de fiecare
dată. M-am însurat la 23 de ani, cu prietena mea din liceu, Magda, convins
fiind că între noi este vorba despre o mare dragoste. Din păcate, m-am înșelat.
Cred că la mai puțin de un an de cununie, Magda mi-a spus că ține la mine, dar
că s-a îndrăgostit nebunește de altcineva și că vrea să divorțăm.
Am suferit îngrozitor, iar
timp de câteva luni nu am fost în stare să mai fac nimic. M-am mutat înapoi la
părinții mei care, nu mi-au reproșat nimic, văzând și singuri cât sufeream, deși
ei se opuseseră cu înverșunare căsătoriei noastre. Ne avertizau că suntem prea
tineri și căsătoria este obositoare. Nu am rezistat mult acasă, pentru că
fiecare avea tabieturile lui. Și de aici au pornit în scurt timp discuțiile.
Așa că, la scurtă vreme, m-am mutat cu chirie.
Nu m-am mai uitat după alte
femei, pentru că încă le consideram pe toate la fel. Și, exact când nu mai
speram să îmi mai găsesc perechea potrivită, am cunoscut-o pe Elena. Era o rudă
mai îndepărtată a unui amic. Ne-am văzut o perioadă, apoi când am considerat
noi că ar fi potrivit momentul, ne-am mutat împreună, în garsoniera mea.
Elena era o foarte bună
gospodină, casa arăta altfel de când începusem să locuim împreună. De data asta
însă, nu m-am grăbit să o cer de soție, lăsând lucrurile să meargă în voia lor.
Vroiam să fac acest pas doar în momentul în care simțeam cu adevărat că ea este
cea alături de care să fiu fericit.
Am prezentat-o și părinților
mei, iar mama a fost extrem de încântată de alegerea făcută. Cu toate acestea, ca
și prima oară, m-a sfăuit să nu mă grăbesc cu însurătoarea.
Foarte curând însă, răbdarea
mea a fost pusă la grea încercare. Elena lipsea uneori câte o zi de acasă și,
când revenea și încercam să aflu unde se duce, ea îmi răspundea mereu același
lucru:
- Te rog să ai încredere în mine. Am nevoie de
timp să clarific niște lucruri, dar după ce totul se va limpezi, atunci vei
afla ce s-a întâmplat...
N-am reușit să aflu nimic
nici de la amicul meu, care ne făcuse cunoștință. Și el m-a sfătuit să aștept
să îmi explice ea, precum îmi promisese. Cum însă eram deja pățit, nu m-am
lăsat și , într-o zi m-am prefăcut că mă duc la lucru, dar am așteptat după
bloc. Nu-mi venea nici mie să cred că o urmăresc. A plecat de acasă la nicio
jumătate de oră după plecarea mea, foarte grăbită. A mers pe jos până la o
cabină telefonică. De ce nu dădea telefoane de acasă? Pentru că oricum eu nu
eram în timpul zilei ca să ascult. Ce ascundea?
Am urmărit-o o săptămână
întreagă, constatând că mergea săptămânal în același oficiu poștal și vorbea cu
cineva cam o jumătate de oră. Curios, dar și îngrijorat, într-o zi am intrat în
poștă, și am întrebat-o pe operatoare:
- Fiți amabilă, sunt fratele
tinerei care v-a rugat să-i faceți o legătură telefonică cu o altă localitate.
Știți, ea are o legătură cu un tip dubios, iar părinții m-au rugat să o
urmăresc ce face. Mi-ați putea spune cu cine a vorbit sau măcar în ce
localitate a telefonat? Suntem foarte îngrijorați..., am încheiat eu, afișând o
față posomorâtă.
- Nu știu dacă fac bine dar...
în fine, păreți foarte răvășit. Sora dvs. vorbește cu un bărbat din Italia.
Parcă m-a lovit cineva cu o
bâtă în moalele capului. I-am mulțumit și am plecat. Ziua aceea a fost cea mai
îngrozitoare din viața mea. Elena se comporta ca și cum nimic nu se întâmplă.
Nu am întrebat-o nimic, dar eram sigur că mă înșela.
La sfârșitul acelui an, am
cerut-o totuși în căsătorie.
- Țin foarte mult la tine,
dar nu vreau să ne grăbim. N-aș vrea să te fac nefericit...
- Nu cred că poți face asta.
Ești exact femeia pe care mi-o doresc...
- Hai să mai așteptăm! Te
rog!
Am cedat, deși aveam un gust
tare amar. Am așteptat mai bine de 4 luni, apoi am cerut-o din nou de nevastă,
mai ales că și părinții mei făceau presiuni în sensul ăsta. Același răspuns: nu
vroia să se grăbească. Mi-era tot mai greu să înțeleg de ce tot amână lucrul
acesta. Când am înțeles totul, era deja prea târziu...
Am fost trimis în delegație
pentru două săptămâni, iar la întoarcere, n-am mai găsit-o acasă. Pe masa din
bucătărie se afla un plic. Am să vă redau doar câteva rânduri din ce mi-a
scris: “Iartă-mă pentru durerea pe care ți-am pricinuit-o. Ești un om minunat,
iar eu nu te meritam. Înainte să te cunosc pe tine, am fost cu un bărbat extrem
de periculos ca caracter. M-am despărțit de el, fugind din orașul în care
locuiam cu el. Și te-am cunoscut pe tine. Am crezut că am scăpat de el, dar m-a
găsit și aici, deși el e plecat în Italia, dar are foarte multă influență. M-a
amenințat că ne distruge pe amândoi dacă nu mă duc la el, în Italia. Am ales calea
asta. Să nu mă urăști... Încă ceva: sunt însărcinată. E copilul tău. Îl va
crește cel din Italia, mereu și-a dorit copii, așa că va crede că e al lui. Să
nu încerci niciodată să mă cauți. Adio!”
Am avut în viață parte de
multe surprize neplăcute, dar nici una nu fusese ca asta. Am citit și recitit
scrisoarea, și tot nu îmi venea să cred ce se întâmplă. Am fugit la părinții
mei și le-am arătat-o și lor. Mama a început să plângă iar tata s-a înfuriat.
Mi-a zis să-mi văd de viața mea și să mă împac cu soarta. Ceea ce-mi făcuse
Magda cu ani în urmă mi se părea o joacă. Odată cu Elena, pierdusem totul. Mă
simțeam pustiit. Fugise cu tot cu copilul meu.
Cum mai îmi pot vedea de
viața mea, știind că undeva în lumea asta, trăieșe copilul meu, dar eu nu am
dreptul de a-l strânge în brațe? Nu știu când voi avea vreodată puterea să mai
merg mai departe încă o dată.
Gelu, Barcelona
Acum, datorită talentului vrăjitoresc pe care îl are
doamna clarvăzătoare şi astrolog Maria S., am reuşit să uit experienţele mele
triste pe plan sentimental şi să-mi găsesc jumătatea. Adevărata jumătate!
Mulţumesc din tot sufletul, stimată doamnă cu har!
Contact: 0720.808118
Vizitaţi şi pagina ei de pe siteul www.vrajitoarero.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu