Am ucis-o cu răutatea mea

Întotdeauna prietena mea Miruna a fost delicată, blândă și corectă cu mine, în orice situație. Ne cunoaștem de mici și am împărțit întotdeauna totul, fără probleme. Între noi, nu au existat dispute, invidie și gelozie, nu ne-am certat niciodată! Stăteam însă acum și priveam lacrimile de pe obrazul său, se vedea clar că ea plânsese foarte mult. Suferea cumplit, de parcă peste ea căzuse ca un trăsnet o veste dureroasă. Frumusețea ei dispăruse, părea de-a dreptul   amărâtă și mă privea cu un aer de femeie năucită care ar vrea să acuze și nu prea. Mă fixase cu privirea. Ochii săi pătrunzători mă sfredeleau ca un fel de curiozitate.

- Dacă ai să-mi spui ceva, fă-o, i-am spus.

- Poftim? m-a întrebat ea, puțin absentă.

- Spune ceva, că altfel mă omori cu privirea asta,ce naiba. Ce nu-ți place? Nu avea de gând să-mi spună, oricât de mult aș fi provocat-o. Miruna era prea civilizată și sensibilă pentru a mă “ataca”. După o lungă tăcere, cu o figură palidă, cu privirea în gol de astă-dată și broboane de sudoare deasupra buzelor, mi-a spus pe un ton aproape șoptit:

- Cred... de fapt, sunt sigură, că am să mă despart de soțul meu.

- De Ovidiu? am exclamat eu uimită și aparent și foarte indignată. De ce? Este un om generos, cumsecade și tolerant. Ce ți-a venit?

Miruna părea hotărâtă și nu puteam să o fac să se răzgândească, știam bine asta. Dar jucam teatru prefăcându-mă că îmi pasă. Niciodată nu acceptasem relația lor și mai apoi căsnicia. Tot timpul inima mea a fost în criză, ca să spun așa. Simțeam că el mi se cuvenea de drept, pentru că dintre mine și Miruna, eu eram cea mai frumoasă. Ce găsise el la prietena mea? Mi-am calmat pornirile. În inima mea, se năștea însă acum o mare speranță. În sfârșit, ea renunța la soțul său, pe care mi-l “furase”... Așa am considerat întotdeauna. Din momentul în care Ovidiu a preferat-o pe Miruna, mi-a fost clar că va trebui să devin o amenințare pentru ea.

Îmi dezvăluia pentru întâia dată o decizie așa de importantă. Oare acesta era chiar adevărul? Am lăsat-o cu frământările ei și am plecat foarte abătută. În cap, mii de gânduri mi se învârteau haotic. Primul instinct a fost să dau un telefon, de pe mobilul meu, imediat ce am fost liberă.

- Să-ți spun o veste bună, iubitule. A cedat, până la urmă!

- Cum? Serios?

- Vrea divorțul! Am auzit clar râsul lui victorios. Era o veste într-adevăr neașteptată, care îl făcea fericit. În sfârșit, viitorul părea exact cum și-l dorea el. Și poate, acesta fusese motivul care o determinase pe Miruna să ia o asemenea hotărâre. Un om atât de liniștit ca ea provoca un fel de bine soțului său pentru că îți dădea perfect seama că nu mai era dorită. Pasiunea pe care el o nutrise față de ea dispăruse ca prin farmec.

Am luat repede un taxi și m-am dus acasă. Când am deschis ușa, cine credeți că m-a întâmpinat? Era el, amantul meu. Îmbrăcat sumar și vesel nevoie mare Ovidiu! Da, nu mi-e rușine să vă spun că trăiam cu el chiar dinainte de nunta sa cu Miruna. Practic, nici o zi nu am fost despărțiți. Ne întâlneam, făceam dragoste, bârfeam, puneam la cale multe, în concluzie: trăiam. Și eu și el am înșelat-o pe Miruna cum ne-am priceput mai bine. Eu una am invidiat-o, am urât-o permanent și chiar i-am dorit răul.

Pe nedrept, bineînțeles, pe nedrept. Deși ea știa de relația noastră secretă, nu făcuse niciodată vreunuia dintre noi o aluzie cât de mică. S-a comportat exemplar și nu îmi pot explica de ce. A fost foarte înțelegătoare. Toți au avertizat-o că soțul său o înșeală. Oare nu i-a păsat? S-a temut de reacția sa? Brusc, acum, ea mi-a declarat faptul că se va despărți de soțul său ca pe un eveniment oarecare. O compătimeam, vă spun sincer și mă condamnam că îi făcusem voit atât de mult rău. Practic, îi distrusesem viața. Am dezbătut cu Ovidiu problema pe toate părțile. El avea cheia de la apartamentul meu și se simțea acasă. Ce să vă spun, trăiam ca o adevărată familie. Dar mă deranja extraordinar de mult viața lui dublă. Pleca de la mine, în patul prietenei mele cele mai bune. Chestia asta mă scotea din sărite. Era ea soția lui, însă adevărata fericire eu i-o dădeam.

Am făcut extrem de multe compromisuri pentru a-i fi pe plac, pentru a-l satisface. Aveam deci dreptul și eu la fericire, la o familie și la copii. Miruna nu-i putea oferi toate astea, M-am plâns ei, fără a aminti niciodată numele amantului meu și i-am cerut sfatul. Bun sau rău, doream să îl aflu. Ea mă asculta și mă povățuia prietenește, cu seninătate. Practic, ne-a ghidat deciziile și nu bănuiam cât de mult o afectau. Sau știam, dar nu-i păsa? Ovidiu a fost de acord (nici nu se putea altfel) cu divorțul înaintat de Miruna. Lucrurile au mers ca la carte, cum se spune. Însă nu știam ceva foarte important: că ea era bolnavă de cancer, în ultimul stadiu. Câteva luni mai târziu, a atins-o metastaza și a murit. Îmi părea rău... Am plâns mult și am ajuns la concluzia că fusesem tare rea cu Miruna. M-am întâlnit, ceva timp după înmormântare, cu o vecină. De fapt, ea m-a oprit.

- Am auzit că v-a murit prietena.

- Da, s-a prăpădit, sărmana! am răspuns eu cu un aer de persoană foarte afectată.

- Ce femeie cumsecade. A murit așa, pur și simplu. Ce suflet avea... Sărăcuța!

- Ați cunoscut-o? am întrebat-o eu, curioasă.

- Sigur că da. Stătea pe banca de la scara vecină și-l urmărea pe bărbatul care intră la dvs. acum. Cred că se cunoșteau, deși nu i-am văzut vorbind niciodată.

Am rămas pur și simplu blocată. Într-un târziu, i-am spus:

- Da, se cunoșteau foarte bine. Erau rude.

Astfel, am înțeles gestul nobil al prietenei mele și un mare secret. Că biata de ea, știuse totul și, cu demnitate, mi l-a lăsat fără nici un fel de dușmănie față de mine. Regret enorm ceea ce am făcut. Mă simt de parcă eu aș fi omorât-o cu mâna mea!

                                                                                 Lidia, Oradea

Viaţa mea a căpătat un sens după această poveste foarte tristă în urma ajutorului pe care l-am primit de la vrăjitoarea şi tămăduitoarea Lavinia, căreia îi mulţumesc şi pe această cale.

Cu ajutorul ei, am învăţat că în viaţă nu este totul pierdut şi că trebuie să o iau de la capăt mereu, să sper şi să fac totul pentru a-mi atinge ţelurile, ceea ce nu este uşor, dar nici imposibil.

Totul este să vrei, credeţi-mă!Aşa că nu vă daţi bătuţi niciodată!

Contact : 0760.323730, 0721.081184

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoarero.com