Vrăjitoarele au fost arse de vii în Evul Mediu!

În Evul Mediu târziu, Europa se afla pe marginea Apocalipsei. Se atribuie acest lucru mizeriei în care trăiau femeile şi în general marea majoritate a populaţiei. Se credea că  vrăjitoarele cunoşteau secretele ancestrale şi acestea au cauzat criza fără precedent.

Din păcate, 100 000 dintre ele vor muri arse de vii!! Unul dintre cele mai mari masacre efectuat împotriva femeilor în Europa a fost cel al vânătorii de vrăjitoare din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea.

În anul de graţie 1626, la 26 mai, un val de frig a îngheţat viile şi câmpurile de grâu în sudul Germaniei actuale. O mantie albă a acoperit întreaga zonă şi a cauzat o criză de cereale fără precedent, care a dus automat la foamete şi la o teribilă disperare.

 De unde a venit acest climat pe care oamenii nu l-au cunoscut niciodată ?

La începutul timpurilor moderne, sătenii au căutat explicaţii pentru necazurile lor în fapte spirituale şi fataliste. Se căutau vinovaţi, responsabili, şi vrăjitoarele au plătit pentru asta. Valul de îngheţ devastator a făcut ca frunzele plantelor să se ofilească şi să cadă. Între 1626 şi 1630 s-a lansat cea mai mare vânătoare de vrăjitoare pe care a cunoscut-o istoria Europei. Anii următori au confirmat masacrele.

Răul trebuia să fie spălat în public şi pedepsit, era singura modalitate de a depăşi acest flagel. Timp de mai multe secole, au existat mai multe cazuri de inculpare, dar spre sfârşitul secolului al XVII-lea, s-au reţinut fenomene mult mai îngrijorătoare.

Repetarea mai multor recolte proaste, o rată a mortalităţii aflată în creştere rapidă (speranţa de viaţă nu depăşea 35 de ani), multe boli şi o creştere a sentimentului religios ... au dus la exacerbarea ideilor împotriva celor care au produs răul. Mântuirea a fost atunci singura soluţie posibilă în faţa mizeriei umane. Moartea a devenit o obsesie ...

Apocalipsa părea iminentă, iar oamenii încearcau să înţeleagă motivele acestei pedepse divine. La acea vreme, se căuta un adevărat responsabil pentru nenorocirile care se întâmplau oamenilor. Se urmărea nu numai  vina în sine, ci de asemenea, un acuzat: se presupunea că există printre oameni unii indivizi care provocau mânia lui Dumnezeu, deoarece aceştia erau încarnări ale răului.

 La început, leproşii au fost cei care au devenit ţapii ispăşitori ai societăţii, adică cei care otrăveau apa şi cauzau moartea. Dar a-i acuza numai pe leproşi, nu era suficient, a fost nevoie să se caute şi alţi ţapi ispăşitori.

Femeile care practicau magia neagră au fost apoi acuzate pentru că sacrificau copiii pentru a-i oferi Diavolului. Nu se vorbea încă de vrăjitoare în epocă, ci de magiciene. Vrăjitoarea este o femeie care poate face rău prin utilizarea magiei. Cuvântul "vrăjitoare" vine de la cuvântul latin "sort", care înseamnă destin sau soartă.

 Cu puterea ei magică, vrăjitoarea poate zbura şi face un pact cu Diavolul, prin urmare, imaginea clasică a unei vrăjitoare care zboară pe o mătură magică în cerul întunecat. Fiecare societate constituie o entitate care este numită responsabilă de rău.

La început, inculpările erau exclusiv bazate pe utilizarea de magie neagră, apoi au început acuzaţiile de vrăjitorie în regiunile alpine din Franţa, Elveţia şi Italia. Alpii constituie o vagă rotaţie a schimbului şi a inovaţiei între mai multe ţări din Europa: aici au avut loc primele mutaţii ale noilor idei, concepte, comerţ şi cuvinte / limbaj. Astfel, cuvântul german vrăjitoare a apărut în acest spaţiu mai întâi şi apoi a făcut turul Europei, dar adaptându-se la specificul fiecărei limbi.

Magia nu provine din vrăjitoarele însăşi, ci de la diavolul care le stăpâneşte. S-au stabilit apoi sisteme reglementate de denunţare în scopul de a căuta adevărul şi a stabili proceduri de tortură. Adică de a pedepsi crimele vrăjitoarelor!

 Se spune că vrăjitoarele fac parte dintr-o sectă, ceea ce declanşează controverse fără de sfârşit: ereticii sunt convertiţi sau exterminaţi şi inchizitorii încep să creadă că rău vrăjitoarelor supravieţuieşte chiar şi după moarte.

Se vedea în apariţia vrăjitoriei o nouă sectă care consta  în adorarea răului şi a demonilor. Se reproşează imediat membrilor săi de a fi comis cel mai grav delict: negarea lui Dumnezeu şi recunoaşterea diavolului ca stăpân absolut.

Atunci apare o figură întunecată : Henric Institoris, un vânător de vrăjitoare, originar din Selestat, care vrea în mod absolut să fie numit inchizitor de către Papa de la Roma. Acesta vânează nu numai vrăjitoarele ci şi pe ereticii de orice fel. A demonstrat o pietate exagerată şi a stăpânit arta manipulării. El va prigoni pe toţi cei care se vor abate de la modelele religioase pe care el însuşi le reprezenta.

Deci în acest context teribil din epocă s-a produs unul dintre cele mai mari genociduri în proporţie de populaţie din istorie. El a constat din exterminarea femeilor din această perioadă tristă pentru motive de pură superstiţie, de ignoranţă şi mai ales de prostie umană ...

Vrăjitoarele au fost arse pe ruguri fără milă, dar pe nimeni nu a interesat dacă vina era sau nu a lor. Ţapul ispăşitor pentru răul din epocă fusese găsit.