duminică, 13 aprilie 2014

Lucrurile au revenit la normal după ce ni s-au făcut şedinţe de magie



Bună,
Am luat decizia de a pleca, de a-l lăsa pe bărbatul pe care îl iubeam cel mai mult în lume şi cu care am un băiat. Am sperat că voi rămâne cu el toată viaţa...
A consumat droguri, este alcoolic şi a fost de nenumărate ori la terapii. Rar am ocazia de a vorbi cu el ca un om normal, din păcate. De aceea, sufăr teribil.
Cred că nu mă crede o femeie slabă, cu care poate să facă absolut orice. Şi-a bătut joc de mine, de familia lui şi se distruge sigur. Uneori, îl văd pierdut pentru noi şi societate. Sunt disperată. Dar sunt totodată determinată de a pune punct acestei poveşti complicate, care m-a nenorocit.
Sufăr enorm. Plâng. Am ajuns cu adevărat la capătul răbdării. Simt că nu mai pot!


Din aceste motive, am cerut ajutorul vrăjitoarei cu har Elena Yagmur. Speram ca dânsa să mă înţeleagă şi să mă ajute ca să iau decizia cu acest om neserios, dar pe care îl iubesc.
Nu vreau să fiu patetică. Am aflat cu surprindere că o femeie i-a făcut vrăji puternice. De fapt, pe mine avea necaz şi dorea să mă distrugă. Aproape că ar fi reuşit dacă nu intervenea doamna Yagmur, cu talentul său real. Şi-i mulţumesc. După câteva şedinţe de magie, lucrurile au început să revină la normal.

                                                                          Iuliana, Barcelona


Contact vrăjitoarea Elena Yagmur :
 0762.547866, 0722.120706
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu