Gelozia i-a luat minţile şi apoi viaţa

Doamnă Brăţara,

Sunt un bărbat cerebral, plin de pasiune, dornic de a-mi trăi viaţa şi de a mă bucura de ea. M-am îndrăgostit de Luisa la o petrecere şi am crezut că este unică şi că voi putea trăi cu ea o veşnicie. Speram să nu mă înşel şi să-i fi înţeles perfect caracterul. Nu se ştie niciodată, însă...

         

Am găsit cu greu curajul de a mă exprima în scris. Dar în mine s-au adunat deja prea multe şi am considerat necesar de a mă confesa dvs.

Iată situaţia mea: trăiesc în cuplu cu viitoarea mea soţie, o femeie frumoasă şi profund temperamentală. Ne cunoaştem de aproximativ trei ani. Ne iubim şi avem multe proiecte. Dar desigur, în cuplul nostru au fost şi suişuri şi coborâşuri, ca în multe altele. Aşa seîntâmplaă când ai lângă tine o femeie superb şi absolute temperamentală.

Totuşi de câteva luni, simt o atracţie specială faţă de una din colegele mele de serviciu. M-a surprins pe când o fixam intens şi mi-a surâs de-a dreptul fermecător. Eram emoţionat.

Instinctiv, aproape jenat am plecat capul. Eram extrem de tulburat şi puţin nervos. Simţeam o nevoie esenţială de a mă apropia şi a-i vorbi. Dar nu ceva foarte important, desigur. Orice, nu conta.

Eram răvăşit de atracţia pe care o exercita în ceea ce mă priveşte (şi nu cred că i-a scăpat asta, pentru că este o femeie inteligentă). Ca să fiu mai clar, doream nespus să o mângâi. Exact de asta m-am temut! De atracţia fizică pentru că în acelaşi timp, o iubeam pe logodnica mea şi mă temeam serios că imediat, Luisa putea să afle despre escapada mea, şi tare nu doream.

Mi-am spus întotdeauna că a înşela pe cel pe care-l iubeşti este o mare dovadă de egoism (şi nu admiteam, în adâncul conştiinţei mele). Puteam sau nu să elimin din mintea mea acest principiu şi să trec la fapte? Oamenii care nu ajung să se controleze sunt extrem de nefericiţi în viaţa de cuplu.

Şi iată-mă ajuns în această situaţie, tocmai pe mine, bărbatul care a fugit mereu de complicaţii amoroase. Am încercat să mă controlez însă recunosc că nu am reuşit. Şi într-o zi, inevitabilul s-a produs. Am invitat-o pe colega mea la o cafea, am discutat puţin (însă cât de plăcut!) şi mi-a cedat.

Era amorezată de mine până peste cap. Acum, numai eram dezgustat de gândurile mele privind infidelitatea şi consideram că este dimpotrivă, chiar necesară la un moment dat. De ce nu?

Eram gata ca la o adică, să-mi risc viaţa de cuplu. Mă încerca un profund sentiment de fericire atunci când mă găseam în braţele colegei mele, Sonia se numeşte şi uitam pur şi simplu de Luisa. Şi ce dacă mă aştepta? Mereu reuşeam să găsesc câte o scuză plauzibilă, să o mint cu neruşinare, profitând de clipele magice în compania celeilalte femei.

Cu cât eram mai prins de această relaţie cu atât mai mult simţeam că nu mai pot trăi fără ea şi că voi avea, totuşi, probleme serioase cu logodnica mea. Pusesem la punct o strategie de a o păstra iar dacă nu funcţiona, oricum aveam o alternativă care îmi convenea. 

Situaţia s-a complicat excesiv în momentul în care au început să apară bârfele pe seama relaţiei mele cu Sonia. Într-o zi, normal că logodnica mea a aflat (se găsesc mereu persoane “binevoitoare”, ştiţi bine) şi am avut o ceartă cu scântei. Era foarte agitată şi a plâns mult, nu s-a mai putut abţine. În loc să o calmez, am bravat ca un neserios şi m-am lăudat cu noua mea cucerire, făcând remarci deplasate şi comparaţii care au pus şi mai tare paie pe foc.

Luisa era şocată foarte tare de atitudinea mea şi m-a considerat responsabil de ce va urma. Ce plănuia? Dintr-o dată, am început să fiu neliniştit şi mi-am făcut multe griji. În plus, mama ei m-a acuzat că-i nenorocesc sufletul fiicei sale, care se afla deja (nu ştiam perfect) într-o stare incredibilă de depresie.

Era foarte dur să văd cât de mult se schimbase fiinţa plăcută pe care încă o iubeam şi ce afectată era (sau părea). Nu-i o joacă gelozia, vă rog să mă credeţi. Luisa m-a implorat în repetate rânduri să fiu onest şi să aleg acum, “până nu v-a fi prea târziu”, între ea şi cealaltă femeie, rivala sa.

Dar eu, sincer vă spun, preferam să fiu cu amândouă, deşi realizam că era o utopie. Cine mă putea opri să renunţ la Sonia? Certurile noastre, acuzele mamei sale, bârfele, joaca mea aparent inoncentă, sau complotul misterios exercitat asupra noastră de persoane invidioase pe succesul meu la femei? Mă gândeam şi eu...        

Renunţ cu greu la patimile mele. Iar dacă admit că-mi plac femeile, nu consider că ar fi o mare crimă. Sonia compensa unele laturi pe care nu le regăseam în Luisa şi invers. Dar dacă, la rândul său, chiar şi logodnica mea, sau amândouă mă trădau? Puteam fi oare convins că nu aveau şi ele pe altul? Eram mereu gânditor şi confuz, în stare de alertă.

Pentru că în acel moment stăteam în casa Luisei, mi-a cerut frumos s-o părăsesc cât mai repede. M-am conformat, nervos. Era primul pas spre despărţire... Apoi, au început să curgă acuzele din toate părţile şi până şi Sonia a intrat în acest joc periculos. Nu mai înţelegeam nimic!

Cu toţii eram stresaţi. Cuplul nostru era în aer. Nimeni nu se mai gândea la ea. Promisiunile de la început mi se păreau acum simple iluzii. Totul s-a schimbat. Între noi nu mai exista dintr-o dată nicio punte de salvare. Vă spun, gelozia i-a luat efectiv minţile logodniciei mele, care a ajuns să mă urască imens şi să nu-şi mai dorească să trăiască.

Am trăit cu adevărat în infern. În acest timp, colega mea îmi oferea noi dovezi de iubire. Am aflat cu surprindere şi plăcere că rupsese şi ea o legătură amoroasă cu un fost iubit şi că acum se concentra exclusiv pe relaţia noastră.

Dar criza a atins apogeul în momentul în care Luisa, cuprinsă de remuşcări, cred, s-a sinucis.

A fost cumplit. S-a închis în camera sa şi a înghiţit o cutie de medicamente. Mi-a lăsat o scrisoare de adio tulburătoare, care m-a determinat în cele din urmă să vă scriu. Îi era teamă de viitor, nu mai dorea să trăiască. Dar nu m-a acuzat pentru gestul său, a fost exclusiv dorinţa sa.

O decizie eronată şi fatală, din păcate. Şi eu şi Sonia am plâns îndelung. Nu pot să-mi explic gestul fostei mele logodnice, care probabil că a suferit cumplit din cauza mea. Este de neînţeles. Inima mea este rănită. Sufăr. Vă declar că am ţinut enorm la ea. Şi chiar mă luptam pentru o reconciliere, când am aflat tragica veste. Plâng zi de zi, ore-n şir. O regret mult, dar simt că viaţa trebuie să continue. Oare toate astea au avut vreo legătură cu farmecele şi magia? Sunt eu de vină sau destinul? A avut farmece făcute şi n-am ştiut? Eu am?

                                                                        Traian, Viena

Domnule Traian,

Am deschis cărţile mele de tarot pentru a te putea ajuta şi a vedea ce s-a petrecut exact cu această doamnă. Dar am făcut şi un ritual special în acest sens şi am observant că amândoi v-aţi confruntat cu farmece puternice. Vă invit la o şedinţă magică, pentru a vă scăpa de ele. Sunaţi-mă cât mai repede la 0762395098 pentru a stabili exact când.

                                                           Vrăjitoarea Brăţara

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoarero.com