La început a
fost visul. Un vis format în copilărie, în străfunduri ascunse ale inimii. Vis
confuz şi abia cu teamă gândit al unei iubiri imposibile, inaccesibile mie. O
tulburare, o exagerare mentală de zi cu zi. Înainte de a adormi sau după
trezire în care dorinţe refulate se investeau şi se deghizau în stări de trăire
nereale. Reverie. Vis în condiţie de veghe, puţin controlat de inteligenţă şi
conştiinţă, dar având motivaţia lui...
Pe de o parte,
mă relaxam prin mijlocirea imaginaţiei şi a interpretării forţate. Pe de alta,
însă, mă inundau afectiv neliniştea şi îngrijorarea. Aşteptam împlinirea şi
urmările scandaloase ale extraordinarei iubiri. Când ca un eveniment probabil,
când ca unul fericit, cu teamă că va interveni ceva care să împiedice
desfăşurarea lui dorită, când ca o experienţă crucială de mare probabilitate.
Intensa trăire a posibilităţii de deteriorare a şansei erotice frângea adeseori
zborul inconştientului meu entuziasm tineresc. Dacă abordarea mea eşuează? Dacă
voi fi respins fără drept de apel? Dacă mă aşteaptă vreo papară? Dacă, atrăgând
atenţia mediului înconjurător, persoane ostile îşi vor impune voinţa opresoare?
Dacă nu voi reuşi să fac faţă?... Însăşi complicaţiile şi complexităţile unei
asemenea relaţii speciale nu-s într-un nimic mai puţin ameţitoare decât alte
eventuale piedici.
Incapabil de
adaptarea armonioasă la real, mă refugiam în fantasme. Situaţiile tensionate de
aşteptare, dorinţe, le compensam câteodată prin satisfaceri simbolice, de
bunătate sufletescă, simţeam parcă mângâierile, îmbrăţişările virtualei mele
iubite, gura acesteia prinzându-mi buzele; fiindu-mi frică totuşi să mă
abandonez clipei, plăcându-ne amâdorura să ne autoînvinovăţim, dar convinşi că
n-avem încotro! Visam cu ochii treji!
După aceea, a
urmat patima. Dorinţa de atracţie, nevoia afecţiunii fiinţei dragi devenea un
avantaj pentru mine şi pentru reveriile mele.
Dragostea cea
mai rară, admiraţia cea mai dificilă faţă de dânsa şi conflictul surd faţă de
cel cu care e unit prin căsătorie, n-au întârziat să capete un sens amoros, un
efect dramatic şi o rezistenţă încăpăţânată. Râvna anormală dădu tonalitatea
vieţii mele afective, îmi stimula sentimentul erotic, patima iubirii interzise,
adică din afara moralei şi a legilor scrise efemere, atât în ceea ce priveşte
conştiinţa valorilor şi a normelor standard, cât şi în comportarea propiu-zisă.
Astfel, energia instinctuală se deplasă către un scop teribil şi mă determină
să preţuiesc potenţiala iubită mai mult decât pe mine însumi! Dar o cădere de
apă devastatoare nu poate fi transformată de om într-o binefăcătoare sursă de
electricitate?
Dorinţa mea
neobişnuită aş putea-o compara cu o idee fixă ce mi-a asediat conştiinţa, în mod
durabil şi stabil, afectivitatea, trăirile emoţionale, relaţia cu ceilalţi şi
cu ambianţa. Ea îmi ceruse un fel de orbire psihică, îmi dilatase dorinţe
implicate în persoana iubită şi numeroase conflicte sufleteşti, care nu are
rost să le mai înşirui aici. Nici nu voiam, nici nu puteam să mă debarasez de
obsesia asta!
Cu atât mai mult
cu cât, datorită luptei contrariilor, mă invadase teama de răspundere, de
absurditate, de faptul că scumpa-mi fiinţă se îndoieşte sau nu crede în
dragostea mea citibilă şi pe faţă... La aceste se asocia frica de a nu comite
acte ridicole, comice, obscene, vreo gafă, un sacrilegiu de natură patologică.
Căci, spiritual
şi în materialitatea ei, făptura dragă mie e frumoasă şi ispititoare,
consideram eu, cum nu mai putea fi alta (apreciere banală a mai tuturor
îndrăgostiţilor). Nobleţea, bogăţiile sale sufleteşti îmi erau cunoscute. Dar
în goliciunea ei trupească, în vibraţiile amorului fizic, mi-o imaginam în fel
şi chipuri. Mi-o imaginam pasional, ca marmura, ca fildeşul, mlădioasă precum
şerpii uriaşi înfierbântaţi de viaţă când trec prin ierburi.
Şi, totodată,
diafană, ca o rază de lună topită în petala unei flori. Când fără făţarnica
pietate voi fi lipit corporal de dânsa (afectiv eram!), copleşit de dogoarea
trupului ei vânjos, angajat în lupta cea crâncenă, inegală, cu maturitatea şi
experienţa unei minunate femei, dublul vârstei mele şi încă ceva? Nu mai
presimţirea răscolitoare a săruturilor pătimaşe aveau efecte de reflux în
întrega-mi fiinţă! Mi se părea, adesea, că veacuri peste veacuri apuse reînvie
la focul unui singur amor tabu...
Sosi şi vacanţa
de vară. Cine nu râvneşte la farmecul unei vacanţe agreabile şi reconfortante,
plină de neprevăzut, de surprize, fără stres, care să regleze un anume
echilibru biologic? Mi-a fost hărăzit de ursitoare să petrec acest interval de
timp în superb insulă Corsica!!
O rudă apropiată
pleca cu întreaga familie la tratament într-o staţiune balneară din Elveţia.
Casa (modern amenajată) şi gospodăria (priceput şi chibzuit aranjată) a fost
lăsată pe seama noastră. A noastră? Da, a sorei mamei şi a mea! Ceilalţi ai
familiei rămăseseră acasă, în oraş...
Mai multe
ceasuri pe zi le rezervam lucrului în grădină, îngrijirii păsărilor, treburilor
din livadă şi activităţilor casnice. Vremea era cam capricioasă, dar climatul
excelent al relaţiilor dintre noi doi permitea o dăruire a dragostei fără
reţineri. Eram convinşi că libertatea de a trăi în prejudecăţi este o
pseudo-libertate. Înţelegând sufletul meu de adolescent problematic,
neînchistata femeie nu adoptă etic formal o strategie represivă.
Ea se arătă
disponibilă să alimenteze, cu delicateţe şi decenţă, capacitatea, elanul
iubirii dintr-o perspectivă largă şi generoasă. Contribuind astfel decisiv la
înfrângerea dificultăţilor, incertitudinilor, primejdiilor care ne-ar fi putut
pândi. Pentru a pune punctul pe “I”, scriu aici negru pe alb că e vorba de o
iubire cu un mare coeficient de risc, o contopire la înaltă temperatură
emoţională a două suflete şi trupuri care oferă şi primesc o dragoste cu “n”
necunoscute.
Chemarea la
pasiunea erotică a vrut parcă să ne dezvăluie şi nouă spusele sfântului
Augustin că toate câte se strică bune sunt, căci ele nu s-ar strica dacă ar
n-ar fi bune câtuşi de puţin, deoarece cele suveran de bune sunt nestricăcioase,
iar cele rele n-ar avea de unde să se strice.
Seară de vară.
Natură mirifică. Cinăm afară. Bine dispuşi, vorbind despre una, alta, ea
interveni deodată grav:
- Cine poate
pătrunde şi misterul, enigma care uneşte două fiinţe omeneşti? Sigur, dragostea
dă cea mai profundă şi imensă bucurie... Şi, cine ştie, poate ei se datoreşte
tot ce-i pe lume...
Ca să ajungi să
guşti suprema plăcere, trebuie să cugeţi, să imaginezi, să cucereşti, să
creezi... Nu-i aşa, Liviu?
- Această
supremă plăcere e şi cauza naşterii noastre, am încercat eu să o întrerup.
- Drept este. O
veşnicie poate ţine de o oră de voluptate împărtăşită... da nu confunda, Liviu,
simpla dorinţă cu pasiunea amoroasă. Marile iubiri se sprijină pe elementul
sufletesc, nu neapărat şi pe cel moral. Astfel, dragostea se distruge prin
propria ei ardere...
- Asta-i, cred,
de când lumea şi pământul, am mai zis.
Se făcu târziu
şi-afară era o noapte minunată. Mătuşa mea simţi instinctiv bucuria şi spaima
mea. Emoţia o sufoca. Zâmbea jenată. Ghicindu-i tulburarea, am îndrăznit s-o
atrag, strângând-o la piept, tăcut şi apăsat, atunci când dânsa propuse:
- Să dormim în
noaptea asta afară. E prea încântător...
După câteva
minute, ne cutremuram. Şi trupurile noastre s-au angajat într-un amor
diabolizat, plin de pofte abia tăinuite. Mişcările şi tresăltările noastre erau
de necontrolat... Şi ce aromă vie...!
Puternic
personalizată, iubirea noastră e o aventură, un păcat strigător la cer, un
simbol al drumului spre desăvârşirea plăcerii, un avertisment mult usturător
pentru cei care s-ar lăsa ispitiţi de asemenea porniri atipice, o dulce-amăruie
idilă ori o sumbră şi cutremurătoare coborâre în abis? Iubirea noastră este
descrierea unui eşec sau a unei izbânzi la capătul voinţei şi perseverenţei?
Oricum, pentru mine e totul, şi ca atare am dreptul să nu port sarcina
îndurării ei de unul singur...! Vai, ce frumos a fost în Corsica, acolo unde am
avut parte de voluptate…
Corneliu, Saragosa, Spania
Trebuie să
recunosc că nimic nu ar fi căpătat consistenţă fără ajutorul excepţional pe
care mi l-a dat doamna vrăjitoare Sofia, plină de har. Dânsa mi-a făcut
ritualuri şi descântece şi acum, iată, pot să afirm că sunt cu adevărat
fericit. Mulţumesc mult.
Contact : 0745.762879, 0764.005138
Vizitaţi şi pagina sa de pe siteul www.vrajitoarero.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu