marți, 1 iulie 2014

Tămăduitoarea Sultana este preferată de presă pentru realizările sale din domeniul magiei



Tămăduitoarea Sultana face parte dintr-o familie cu adevărat specială, cu multe vrăjitoare şi tămăduitoare de succes, peste care străluceşte Regina Magiei Albe din România, Maria Câmpina.
Era firesc ca într-un asemenea mediu prielnic performanţelor magice să se dezvolte armonios şi să activeze şi doaman Sultana, fiica acesteia, care a moştenit harul vrăjitoresc şi care duce mai departe, cu un real succes experienţa doamnei Câmpina pe tărâmul misterios al magiei.
Prezicătoarea tămăduitoare Sultana poate să  ajute oamenii aflaţi în suferinţă în toate situaţiile: dragoste, bani, succes, reuşită. Chair dacă ei nu cred în vrăji sau farmece, deşi acestea există din timpuri străvechi, problemele cu care se confruntă îi determină în cele din urmă să recurgă şi la această variantă, pentru a scăpa de necaz.


Fiecare om care i-a călcat pragul casei, ne-a declarat tămăduitoarea Sultana şi i-a cerut ajutorul a găsit până la urmă rezolvarea pentru problemele de suflet, împăcare, iubire etc.
Doamna Sultana este super premiată la Salonul Magiei din Bucureşti şi la alte festivităţi şi concursuri care au avut loc în ţară şi în străinătate. Ca să nu mai vorbim despre mediatizarea din mass-media, unde a acoperit pagini întregi cu subiecte fierbinţi şi de actualitate, fie privind magia şi ritualurile, fie magia şi implicarea anumitor vedete autohtone.
Tămăduitoarea Sultana a rezolvat probleme pe care nici preoţii, nici călugării sau doctorii nu le-au putut rezolva sau lecui. Poate de aceeea se scrie atât de mult despre dânsa şi a căpătat o mare notorietate în domeniul magiei. Dacă nu ai rezultate, este evident că nu reprezinţi interes pentru presă şi opinia publică, dar doamna Sultana tocmai aici excelează. Premiile acordate nu fac decât să confirme ceea ce dânsa  a reuşit până acum, cu tenacitate şi devotament pentru meseria bine făcută.

                                                                       Marian Deaconu


Contact: 0722.105105, 0720.155717, 021.6686179
Vizitaţi şi pagina ei de pe siteul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu